Cred ca adjectivul care imi descrie starea de acum, este dezamagita. Nu dazamagita de vreun Fat Frumos ca si in carte, ci dezamagita de aproape tot ce se intampla in jurul meu, chiar si de mine. De cand am inceput sa sesizez unele lucruri care mi-au displacut am incercat sa ma "refugiez" in problemele de matematica (stiu, nu un loc sau mod tocmai placut de refugiu). Cand am incercat sa ma trezesc la realitate, adica weekendul acesta, am realizat ca majoritatea lucrurilor au ramas neschimbate.
Pentru inceput, mi-am dat seama ca multe lucruri ar trebui sa le tii doar pentru tine si nu toate intamplarile sunt demne de povestit altor persoane. Este foarte bine sa fii deschis cu cineva, dar totusi pana la un punct. Nu poti avea incredere maxima nici intr-o persoana pe care o cunosti de zeci de ani, mai ales in alti adolescenti ca si tine care sunt tentati sa vorbeasca despre probleme in general(ale lor sau a altor persoane).
Cand o persoana te dezamageste de cel putin doua ori, nu trebuie sa te mai lasi dezamagit. Toata lumea merita o a doua sansa, dar asta nu de multe ori. Trebuie sa iei masuri cand se intampla un asemanea lucru, si nu ma refer neaparat la distantare, desi si aceasta este o alternativa in cazul dezamagirilor nenumarate.
Sunt persoane care "te uita" si nu iti mai dau niciun semn de viata de ceva timp. Pana aici este putin deranjant deoarece e o senzatie destul de neplacuta dar totusi asta se poate intampla fara sa vrei. Situatia devine cu adevarat deranjanta atunci cand incerci sa iei legatura cu acea persoana care te-a uitat si primesti raspunsuri seci care iti lasa senzatia ca te-ai instrainat extrem de mult de respectiva persoana.
Sunt dezamagita si de acele guri rele care se mai numesc "hateri", "negativisti", "rautaciosi", "invidiosi". Acespte persoane incearca sa gaseasca mereu bilele negre in tot ceea ce faci si barfesc sau critica toate defectele fiind incapabili sa observe si cea mai evidenta calitate. Desigur, poti sa displaci o persoana si sa nu te intereseze calitatile sau defectele acesteea. Asta nu inseamna invidie sau ura, ci pur si simplu indiferenta.
Nu vreau sa se inteleaga ca acum ma pun in ipostaza unei victime, recunosc ca am fost dezamagita de toate aceste obiceiuri sau tipologii de oameni. Ceea ce ma dezamageste cel mai tare este faptul ca si eu am facut la randul meu toate aceste lucuri de cel putin o data.
Am ajuns la concluzia ca toate aceste trasaturi sau obiceiuri sunt specifice omului. Cred ca si cel mai mare martir a dezamagit pe cineva cel putin o data. De foarte multe ori imi propun sa fiu o persoana mai buna, dar mereu ajung la concluzia ca sunt o adolescenta normala. Nu e normal sa ti se faca rau sau sa faci la randul tau rau altor persoane, insa ar fi anormal daca totul ar fi perfect.
