Pasesc prin propriile ganduri si ma simt ca o straina. Parca nu mai sunt eu.. Toti remarca ceva schimbat la mine, insa eu neg fara sa stiu de ce. Neg pentru ca nici eu nu stiu cauza schimbarii; daca e o schimbare in bine sau in rau. M-am instrainat de mine, de obiceiurile mele, de principiile mele, chiar si de gandurile mele.
Probabil, tu esti motivul. Fara sa-mi faci nimic concret, mi-ai intrat in minte si nu mai poti iesi. Ma inec in toate sentimentele incerte pe care le am si nu gasesc nicio solutie de iesire. Ma intreb de ce fac asta avand in vedere faptul ca nu simt nimic, dar totusi simt o groaza de lucruri. Din cauza fricii, nu pot vedea lucrurile clar si nu pot trage concluzii. Mi-e frica sa fac asta si mi-e firca de concluziile pe care le-as putea trage...
Oare mi-e frica de tine?
De-a lungul timpului am fost dezamagita de cele mai dragi persoane, si mi-e frica sa incep ceva nou pentru a nu repeta aceeasi greseala.
Mi-e frica sa ma atasez...de orice, doar pentru ca in final se va pierde. Prefer sa pierd ceva de care sunt detasata, decat ceva drag...Si totusi, ce bucurii voi mai avea daca nu pun suflet in nimic? Voi mai fi vreodata fericita?
Mi-e frica de tine, de faptul ca nu stiu ce simt, de toate incertitudinile. Mi-e frica de mine.. ca nu mai stiu cine sunt, ca nu imi controlez faptele si gandurile .. mi-e frica de ceea ce este strain.
