Automotivare

Exista momente cand ma simt legata de amintiri, de momente, de persoane, de locuri. Inca le simt parfumul...abia mai pot sa respir. Un cor de voci imi striga din urma "Nu ne lasa", in timp ce sunt apucata si trasa de bratele amintirilor...Ma simt nedumerita si zbuciumata. O parte din mine vrea sa se elibereze de tot, sa se spele de toate aceste amintiri care ma prind mereu din urma, insa cealalta parte s-ar simtit goala fara acele amintire care striga.
Daca ma eliberez de tot si voi ramane fara nimic? Mi-e frica de singuratate.
De ce sa continui asa daca mereu am fost atrasa de noutate?
De ce sa ma desprind de momente frumoase?
De ce fac loc si altor persoane?
De ce as face daca ma simt bine acum?
De ce sunt nedumerita?
O groaza de intrebari imi invadeaza mintea...In momentul de fata nu pot oferi niciun raspuns, dar am hotarat sa ma desprind de tot, sa ma gandesc mai mult la mine, sa cunosc, sa am parte de experiente noi. Nu voi uita nimic din ce a fost pana acum. Voi tine cont de toate amintiri, dar voi face loc altora noi. Deja simt cum acel parfum devine unul placut, fara sa ma mai inadusesc din cauza lui.

În timp

E târziu..iar ea străbate străzile reci şi pustii ale oraşului, unde cândva alerga fericită alături de cele mai dragi persoane. 

Dulcele Parc Copou- locul în care poveştile copilăriei prindeau viaţă. Acel loc umbros în care razele soarelui îşi făceau loc printre teii parfumaţi. Acel parc în care lega prietenii...cunoştea mereu copii cu care se juca. Prietenia dintre ei se baza doar pe joc...în timp ce acum...Acel loc în care se plimba cu părinţii şi nu înţelegea de ce adulţii merg prea încet şi nu se grăbesc la locul de joacă. În timp, parcul a devenit un loc în care se se refugia în gânduri atunci când pleca de la orele plictisitoare, o porţiune prin care trecea mereu grăbită dupa şcoală, un parc cu bănci în care din când în când mai fuma o ţigară, un loc în care mergea să facă poze, un reper de întâlnire... În timp ce se plimbă agale prin parc, îşi aminteşte o mulţime de momente...unele atat de vechi şi roase de trecerea timpului. Parcă simte trecerea timpului..simte cum e din nou copil.. şi se trezeşte o adolescentă confuză.

În timp ce coboră Copoul, simte ce nu a mai simţit niciodată...îşi simte mersul greoi (şi nu din cauza oboselii)...aude ecoul conversaţiilor purtate după şcoala.

Ajunsă în Piaţa Unirii, coboară pe bulevardul Lăpuşneanu şi priveşte fiecare cafenea, amintindu-şi de momentele petrecute acolo, de râsete, de lacrimi vărsate, de discuţiile purtate, de zâmbete, de feţe plictisite. Îi e dor până şi de acele zile în care toţi se plictiseau şi se plângeau că nu fac nimic productiv. 

Se urcă în autobuz şi porneşte melancolică spre casă, cu gândul la toate acele locuri în care a fost, toate petrecerile la care s-a distrat, toate persoanele pe care le-a cunoscut, toate prieteniile legate...şi mai ales la băiatul pe care l-a iubit...

Frica

Pasesc prin propriile ganduri si ma simt ca o straina. Parca nu mai sunt eu.. Toti remarca ceva schimbat la mine, insa eu neg fara sa stiu de ce. Neg pentru ca nici eu nu stiu cauza schimbarii; daca e o schimbare in bine sau in rau. M-am instrainat de mine, de obiceiurile mele, de principiile mele, chiar si de gandurile mele.

Probabil, tu esti motivul. Fara sa-mi faci nimic concret, mi-ai intrat in minte si nu mai poti iesi. Ma inec in toate sentimentele incerte pe care le am si nu gasesc nicio solutie de iesire. Ma intreb de ce fac asta avand in vedere faptul ca nu simt nimic, dar totusi simt o groaza de lucruri. Din cauza fricii, nu pot vedea lucrurile clar si nu pot trage concluzii. Mi-e frica sa fac asta si mi-e firca de concluziile pe care le-as putea trage...

Oare mi-e frica de tine?

De-a lungul timpului am fost dezamagita de cele mai dragi persoane, si mi-e frica sa incep ceva nou pentru a nu repeta aceeasi greseala.

Mi-e frica sa ma atasez...de orice, doar pentru ca in final  se va pierde. Prefer sa pierd ceva de care sunt detasata, decat ceva drag...Si totusi, ce bucurii voi mai avea daca nu pun suflet in nimic? Voi mai fi vreodata fericita?

Mi-e frica de tine, de faptul ca nu stiu ce simt, de toate incertitudinile. Mi-e frica de mine.. ca nu mai stiu cine sunt, ca nu imi controlez faptele si gandurile .. mi-e frica de ceea ce este strain.

Randuri pentru "EL" (I)

Incerc sa ma gandesc la tine..ceva ma opreste si ma trage deoparte, insa dorinta mea este mult prea puternica. Ma aproprii de acel cufar al nostru in timp ce in urma mea o groaza de voci incearca sa ma opreasca. Nici nu-mi mai aduc aminte cand am facut asta ultima data. Trista, sterg praful depus peste amintirile noastre si le pipai, pana ajung sa le retraiesc...in mintea mea. O groaza de secvente isi fac aparitia si deodata vad o alta "EU", un alt "TU"...eram asa apropiati, atatea momente minunate, simple dar totusi patrunzatoare. Te priveam altfel...iti citeam dragostea in ochi, te imbratisam, ma sarutai, ne alintam..ne iubeam. Niciodata nu m-am putut indoi de asta...ne-am nascut din iubire si ne-am oferit-o reciproc. Fiecare poza gasita inviaza cate o secventa. Imi amintesc toate detaliile, toate contextele in care ne-am fotografiat. Desi aparent fotografiile sunt doar niste obiecte simple, ele reusesc sa dea viata trecutului, sa-l aduca din nou in prezent. Zambesc...e un zambet pentru "EL", nu pentru tine...pentru ca acum desi aveti acelasi trup, sunteti diferiti. Rasfoind toate acele amintiri..realizez cat de mult se poate schimba destinul oamenilor...realizez ca cei mai apropiati oameni pot deveni oricand doi straini.

Un pas in amintiri

Probabil ca pentru unii a trecut vremea postarilor despre anul precedent, insa eu am cateva cuvine pe care as vrea sa le scriu. In primul rand, imi pare rau ca nu am scris atat de des precum mi-am propus. Recunosc am o problema cu gestionarea timpului liber. Aceasta absenta a mea se datoreaza si faptului ca imi este destul de greu sa-mi fac ordine in ganduri si  am nevoie de ceva timp pentru a medita un anumit subiect.
Lasand toate aceste scuze la o parte, voi trece direct la subiect. Facand un inventar al anului 2012, realizez ca  acesta a fost cel mai complet an de pana acum datorita maturizarii ce s-a produs in aceasta perioada. Am intampinat atat momente minunate pe care nu le voi uita niciodata, cat si momente care mi-au dat dureri de cap, peste care am reusit sa trec.
In acest an am cunoscut multe persoane minunate care mi-au fost alaturi si mi-au adus mereu un zambet pe buze atunci cand a fost cazul, alaturi de care am ras, care mi-au oferit un umar pe care sa plang, care mi-au oferit o imbratisare pentru a ma intari, alatrui de care am trecut si prin momente mai dificile, care mi-ai oferit un sfat bun atunci cand aveam nevoie. Persoane care mi-au fost alaturi atat la momentele dificile, cat si la cele frumoase. Persoane care au reusit sa faca din 2012 un an memorabil.
In continuare, imi doresc de la 2013 sa fac tot ceea ce nu am reusit anul trecut, sa devin o persoana mai buna, sa stiu sa apreciez ceea ce am in jur, sa fiu o persoana mai echilibrata... Toate acestea alaturi de persoanele care merita cu adevarat!